Intai l-am postat drept comment aici la messajul lui WE, insa apoi m-am gandit ca ar fi un mesaj frumos de multumire pentru cei care au intrat anul aceasta pe blog, cunoscuti si necunoscuti, si de cele mai multe ori nu au gasit nimic nou, si de prea putine ori au gasit ceva demn de a fi citit. Va multumesc. Sper ca anul viitor sa am grija mai multa (de blog, de prieteni, de familie, de nervii celor din jur, de zambetul iubitei mele).
Si daca totul merge bine o sa stau acasa 2 saptamani si poate scriu despre toate cartile pe care le-am citit anul asta si despre care nu am apucat sa va zic. Multumesc, bai 
December 16th, 2008
Daca e sa ma iau dupa intuitia mea (si in general mai iau, si nu regret, chiar si cand o dau in bara), ei bine daca e sa ma iau dupa intuitia mea as spune ca ne indreptam spre un scenariu de tip lost decade (sau mai aplicat aici).
Faza e ca de fapt Romania a mai avut o decada pierduta nu de mult (intre ‘90 si 2000). Noi insa eram prea mici sau prea tineri ca sa ne dam seama. Acum insa o sa vina fix in mijlocul vietii noastre active. Daca e sa se intample vom avea 35-45 de ani cand se va termina. Pe de alta parte fiecare generatie are cate o decada pierduta (parintii nostri sfarsitul comunismului si tranzitia, bunicii nostri razboiul si inceputul comunismului, strabunicii primul razboi mondial si criza de dupa).
E doar o iluzie a apropierii ca noua ne va fi foarte rau. De fapt in termeni absoluti probabil ca stam mai bine in partea de vale a curbei decat au stat generatiile trecute in partea de varf. De fapt sunt sigur de asta.
Ce vreau sa zic de fapt? E important sa intelegem ce am face cu viata noastra indiferent de conditiile exterioare, fie ca e criza, fie ca e boom. Si sa o facem, in masura in care acest lucru e posibil. Sa intelegem ca timpul trece si ca pana la urma e important cum ne crestem sufletul. De fapt asta e un pic egoist, ar trebui spus cum ne crestem sufletul nostru si cum ne traim iubirile de aur (in sens mai larg decat cel erotic, in sensul de la Platon - de fapt traim aici e un fel de asimptota la care trebuie sa pui sufletul cu totul).
Vreau sa zic ca umanitatea asta tinde sa se autocopieze si automaimutareasca. Adica azi suntem happy pentru ca lumea trebuie sa fie happy, maine consumisti ca trebuie sa avem, poimaine sa fim chibzuiti pentru ca e criza. Intre teama si lacomie pentru ca astea ne sunt sentimentele care pot fi cel mai usor zgandarite prin actiuni de masa (massmedia, politica, profeti in piata). Poezia nu vinde decat daca e pusa pe muzica de mars.
Cu alte cuvinte: lost decade e un concept economic, nu-l lasati sa va sperie devenind unul psihologic. Asupra sufletelor nu are nici cel mai mic efect daca sunteti cum ati vrea sa fiti. Daca nu ne definim prin ceea ce avem, prin statusuri de orice fel, ci prin clipele frumoase pe care le-am trait, prin oamenii frumosi pe care i-am cunoscut, prin vorbele pe care le-am vorbit, cartile pe care le-am citit.
Stiti, mi-ar placea sa cred ca daca vorbesti cu orice om mai in varsta si ii explici cum sta treaba cu lost decade, el iti va spune “Si exact ce am pierdut? Un televizor luat mai repede? O masina mai buna? Sunt astea pierderi? Dar poate cei care le au au pierdut un deceniu ca sa le aiba.”
December 16th, 2008
S-ar putea sa ma insel insa mai bine scriu acum si ma insel, decat nu scriu si am dreptate.
M-am uitat pe legea electorala si aparent la un procentaj cvasiegal intre PSD si PLD (sau chiar un pic mai bun pentru PSD), se pare ca PLD ar putea lua un mandat-doua in plus.
PSD pare sa castige mai multe din primul tur de alocari - cu scoruri peste 50%, ceea ce inseamna ca ca isi va consuma mai mai mult din procentajul de voturi (33-34%) dacat PDL (care ia mai putin). Apoi, daca in runda a doua PDL are mai multe scoruri bune in circumscriptii decat PSD (adica iese in mai multe pe primul loc) castiga mai multe mandate.
Nu am facut toate calculele, dar in esenta mi se pare ca PSD va plati cu mai multe voturi mandate din primul tur (sa zicem o medie de 55% pe circumscriptiile castigate decat PDL - sa zicem 52%)
In fine, ideea este ca cel putin teoretic (citind textul legii) este posibil ca un partid care este mai omogen ca procentaje pe toate circumscriptiile sa scoata mai multe mandate decat un partid care are varfuri mari si gauri mari.
Acum sa vedem cum o fi in practica. Mie mi se pare sa PDL va scoate 1-2 in plus.
December 1st, 2008
As putea sa o spun simplu. Am lasat TPU.ro (Toti Pentru Unu) E un site de intrebari & raspunsuri, in esenta. Speram sa mearga.
Avem si o campanie de lansare prin care vom face un Craciun mai frumos pentru niste copii cu probleme mari. Ne-ar placea sa ne ajutati.
———–
Si acum povestea:
Povestea incepe cam acum vreo doi ani, cu 100intrebari.net. Detalii aici.
A fost o prima incercare de a face ceva pe internet in domeniul actelor de constiinta. Din pacate,probabil lipsa de focus si lipsa timpului au facut ca aceasta idee sa nu prinda aripi - desi au existat zeci de oameni foarte receptivi. Cred insa ca era o idee buna: aceea de a folosi Internetul ca punte de legatura. Si daca cineva doreste sa preia proiectul mi-ar face mare placere. Oricum imi pare bine ca de atunci au aparut multe initiative pentru reimpadurire.
Intre timp, mi-ar placea sa cred ca am mai invatat cate ceva.
Am invatat ca nu exista Intrebarea. Si nici macar o Cele 100 de Intrebari. Sau 1000. Exista atatea intrebari cati oameni sunt, si ele se schimba in fiecare clipa. Exista intrebari minuscule care ne framanta mai mult decat intrebarile filosofice. Si ca pentru cei mai multi ele sunt cele mai importante. De pilda, pentru un parinte intrebarea “Cum gasesc o gradinita buna” sau pentru o femeie intrebarea “Sa stau cu el, desi e abuziv?” sunt mai importante decat “Care este viitorul literaturii?”
Sa nu intelegeti ca neg rolul intrebarilor majore. Ele tin de aspiratiile noastre umane. Faza e ca intrebarile marunte parca tin si mai mult de conditia noastra umana. Asa neinsemnate cum sunt ele.
Si am mai invatat in anii astia ca binele se face moment cu moment, in cuante minuscule. Ca daca astazi am facut un lucrusor bun, si maine voi mai ajuta cinci minute, si poimaine voi fi mai conciliant simai atent, atunci poate ca sunt un om mai bun decat daca vin cu un plan major de a ridica spiritual lumea. Cam asa se construiesc lucrurile bune, prin eforturi marunte, continue, acceptate de catre toti.
Cam asta e povestea din spatele TPU.ro Cred acum ca e important ca internetul sa aiba oaze de coeziune sociala, fie ca le spunem social-networkinguri, comunitati, forumuri, site-uri de intrebari. Sa il folosim pentru a ajuta.
Cred ca e important sa afli raspunsuri la intrebarile tale nu numai de la motoare de cautare, ci de la oameni vii, care au trecut pe acolo. Sa stii ca exista locuri unde poti intreba, daca te confrunti cu o situatie prin care prietenii tai nu au trecut (sau nu vrei sa apelezi la ei).
Si cred ca e important sa refolosim informatia in folosul celorlalti: adica noi citim stiri, citim carti, trecem prin diverse situatii din care invatam ceva, iar apoi - daca nu daruim ceea ce am acumulat - toate acele informatii se pierd o data cu noi, in irelevanta. Cred ca e important ca din cand in cand sa ne laudam un pic mai putin cu ce suntem si ce avem, si sa facem ceva pentru altii. Iar raspunsurile sincere si pertinente la problemele altora sunt mai insemnate decat banii, de multe ori.
Cam asta e TPU:
1. un site de intrebari
2. o comunitate in care sa ajuti sau sa fi ajutat cand vrei un sfat/un ajutor/un raspuns la o problema punctuala
3. un loc unde sa promovam initiative misto (responsabilitate cetateneasca, corporatista, etc)
E complicat, stiu. Dar o facem tocmai de aceea. Nu o facem pentru bani (desi e evident ca pe termen lung va trebui sa fie sustenabil). O facem din acelasi motiv pentru care exista Wikipedia sau CraigList sau Firefox. Credem ca lumea are nevoie de asa ceva si simtim ca noi putem sa facem acel ceva.
Sigur, va trebui sa promovam, sa gasim parteneri media, sa explicam si tot asa. O vom facem (aici vom inseamna TreeWorks - am reusit sa vand aceasta idee propriei firme dar sa nu credeti ca a fost usor :))
Pentru inceput ne-ar placea sa mergeti pe TPU.ro si sa oferiti un raspuns si sau sa puneti o intrebare. Asta va insemna mai multi banuti pentru copii de la Sf. Ana Si mi-ar placea sa luati widgetul acela de pe site si sa il puneti pe bloguri pe pana la Craciun. Sa putem sa avem cat mai multe intrebari cu raspunsuri pana cand vom merge la cumparaturile pentru copii. (Luati-ne banii, please! Si nu va faceti griji, gasim si 15000 de euro daca va fi nevoie).
Dar cel mai mult mi-ar placea sa intelegeti un lucru: uneori n-aveti ce face pe la munca/pe acasa si bantuiti pe net la intamplare. Cititi bloguri (cum faceti acum), cititi stiri, jucati table sau va uitati pe Facebook. Poate din cand in cand mai aruncati cate un ochi pe TPU.ro si mai raspundeti la o intrebare. De cealalta parte a ecranului e cineva care chiar e preocupat de chestia aia, indiferent daca e vorba de “cum sa ma epilez mai fin” sau “cum sa imi invat copilul sa nu isi mai roada unghiile”. Pentru cel care raspunde e vorba de 5 minute, pentru cel care primeste un raspuns e voba de mult mai mult.
PS: O sa povestesc mai multe despre asta. Acum insa ma simt foarte misto ca pot sa pun in final widgetul ala cu intrebari.
November 27th, 2008
Nu neaparat pentru ca cel cu opt clase decide pentru cel cu 17, (sau 19-23 cu masterate si doctorate), ci pentru ca puteti sa ii criticati pe cei care vor transforma 17 clase in 17 case sau 17 vapoare sau ce isi ia lumea din comisioane. Si pentru ca daca aia desteptii merg azi si voteaza, si nu le convine ce a iesit, chiar daca au iesit ai lor, si merg si maine, si poimaine, si tot nu le convine, intr-o zi unii vor decide sa candideze. Si poate vor fi mai cinstiti si mai priceputi ca cei actuali.
Daca in schimb, decidem ca oricum nu se schimba nimic, si e bine sa ne focusam pe cartile noastre, businessurile noastre etc, atunci poate ar fi mai bine sa fim condusi de calculatoare cand s-o inventa inteligenta artificiala desteapta-si-incorutibila-si-eficienta. Dar daca credem in umanitate, democratie de tip atenian si alte asemenea, cred ca e bine sa mergem la vot si sa alegem (cu toata oferta limitata).
November 26th, 2008
Am scris pe votezi.ro cateva cuvinte despre chestia asta. M-as lasa in consideratii mai lungi daca as avea timp. Asa spun atat:
- super proiect
- mergeti la vot ca sa aratati ca va pasa
- daca aveti timp cititi despre cei care candideaza in circumscriptia voastra (si eventual scrieti pe blog ca sa afle si altii despre ce si cum)
November 24th, 2008
Cred ca intotdeauna mi-au placut cataloagele. Inconstient cred ca de acolo vine si “catastif”. Imi aduc aminte din copilarie cum citeam cu pofta lista de instrumente si provizii salvate din naufragiul lui Robinson sau a celor din Insula Misterioasa. Si apropo de asta cred ca naufragiul a fost intotdeauna o tema preferata de mine. Si ce urmeaza dupa mai ales. Naufragiul este o chestie misto. Daca as fi mai hemingwayan as zice naufragiul este o chestie de virilitate, asa thomas-morusian fiind zic naugrafiul este o chestie de umanitate (parca si Utopia incepe tot cu un fel de naufragiu). Dar sa revenim la cataloage si mica obsesie a mea pentru ele. (Sa nu credeti ca citeam in copilarie cartea de telefon. :)) Desi parca la un moment-dat am citat vreo jumatate de Mic Dictionar Enciclopedic). Uite si To Axion Esti e un poem misto pentru ca merge pe sistemul asta de catalog: al creatiei, al minunilor existentei si al patimilor. Si apropo de patimi, ma gandeam ceva mai devreme, band niste sangria, ca si patimile astea sunt chestie ambivalenta. Adica oamenii se plang cam mult pentru problemute cotidiene care nu fac decat sa le confirme existenta. Inclusiv eu. Ideea este insa sa delimitam actul de a ne plange cotidian (care nu este decat un fel de comunicare a verbala a faptului ca uite sunt si eu pe aici, si nu imi merge chiar asa de nasol daca imi permit sa ma plang de faptul ca e trafic in oras sau ca m-am ciondanit cu cineva sau ca ma simt cam fara vlaga, sens etc) de plansul profund, demolator (cam cum imi inchipui ca a facut Iov dupa ce Dumnezeu i-a dat la schimb alti copii si alta sotie - adica altii, nu aceiasi, nu aia mortii).
Dar sa revenim la ce voiam sa scriu. Ideea e simpla. A aparut din nou Arhipelagul Gulag. Poate cineva nu si l-a mai luat astazi si are chef sa il ia maine. E misto. E un catalog perfect intr-un mod care transcede sinistrul (adica vorbeste dincolo de ororile comunismului, de modul nasol in care functioneaza comunitatile mari de oameni, in care exista o alocare mai mult sau putin rationala a resurselor umane, a urei, a impartirii rolurilor de tapi ispasitori). Mergeti si o luati. Si cititi din cand in cand cateva pagini.
November 19th, 2008
Chestiile bune pe saptamana trecuta:
- am recitit To Axion Esti al lui Elitys
- am vazut Barry Lyndon al lui Kubrik
November 17th, 2008
Un articol sfasietor despre criza din Islanda, despre viata de zi cu zi a oamenilor, despre prapastia intre cei multi, care s-au trezit cu o povara de cate un sfert de milion pe cap, si cei putini care au generat dezastrul.
Desi eu ma vad liberal inspre libertarian, nu pot sa nu ma intreb uneori daca genul asta de situatie (crizele generate de avaritie: avaritia celor putin de a obtine putere, miliarde, imagine, si avaritia celor multi si saraci de a avea si ei un trai mai bun - o masina mai bunicica, o casa mai mare, chiar daca nu si-o permit) nu poate fi intr-un fel rezolvata, intr-o paradigma liberala, eventual.
Adica este destul de irelevanta o ideologie sau alta, cand unii profita intr-un fel sau altul pe seama altora (celor multi). Pana la urma d-asta condamnam comunismul, nu? Pentru efectele asupra conditiei umane, in primul rand. Cred ca e destul de greu sa sustii piata libera acum, in fata un islandez. Si in fata altora, de asemeni.
O sa fie interesanta criza asta. Adica poate invatam ceva, poate schimbam ceva in felul in care merg lucrurile. Sau poate nu. Doar sa nu ne trezim si cu un razboi major.
PS. Aici mai multe articole bune despre criza.
November 15th, 2008
Excelent toolul creat de Vivi cu privire la activitatea parlamentarilor nostri. Si, daca e sa ma iau dupa ethosul google si mentalitatea de ubergeek a lui Vivi, impresia mea e ca asta e doar inceputul-inceptului-inceputului. Very niiiiiice
Si o impartire a absenteismului pe partide.
November 13th, 2008
Iata ce mi-a spus mare roman al lui Grass printre bataile sale de toba: Risca totul pentru ceea ce iti doresti. Incearca intotdeauna sa faci prea mult. Descurca-te si fara plase de siguranta. Respira adanca inainte de a incepe sa vorbesti. Tinteste catre stele. Continua sa zambesti. Fii hotarat. Cearta-te cu lumea. Si nu uita niciodata ca scrisul este calea cea mai sigura de a pastra cele o mie si unul de lucruri - copilaria, certitudinea, orasele, indoielile, visele, momentele, expresiile, parintii, iubirile - care ne aluneca printre degete ca nicipul Am incercat sa invat lectiile piticului totsar. Si inca una, pe care am extras-o din cealalta opera de amploare, Anii de caine: Dupa ce ai facut ceva o data, incepe din nou si fa-l mai bine.
November 12th, 2008
Ma uitam ieri materialele extra de pe DVD-ul “Mr. Strangelove” si la un moment-dat designerul de decoruri povestea cum Kubrik il privea cum deseneaza si la un moment-dat a exclamat ceva de genul “Stiu care este stilul tau. Duci toate liniile intr-un singur punct”.
Aparent, Kubrik nu stia la momentul acela de modul asta de a creea perspectiva. Si totusi asta nu il impiedica sa faca niste filme extraordinare.
Apoi am citit un eseu despre Gunther Grass de-al lui Salman Rushdie si mi s-a parut emotionata parera lui Rushdie despre ce inseamna sa scrii printre daramaturi. Sa vrei sa faci. Sa faci din toata fiinta. Si dupa ce ai terminat, sa o iei din nou de la capat si sa faci ceva si mai bun. Cred ca asta este ceea ce ii face mari pe oamenii mari: pofta de a face, nu altceva. Refuzul fricii de a fi socotit idiot de altii (pentru ca pana la urma nimeni nu le stie pe toate) si refuzul de a te defini ca un construct social (nu conteaza prea mult sa lucrezi la personal branding, mai bine faci cu pofta ceea ce doresti sa faci). Sa nu uit sa pun pasajul de Rushdie pentru ca e mult mai misto decat o pot spune eu.
November 7th, 2008
1. Cautam o lista de IP-uri pe orasele din .ro si am dat peste un thread extraordinar: Care este cel mai temut interlop din Romania?
Asta m-a dus cu gandul la Goodfellas. Uite ce tare :))
“bai baietii si TRUPA A I R este tare ghenosu astia limba dar…ghenos`este la puscarie acuma in frantza ,dar cand iesie din puscarie de acolo…cine stie poate iara incepe cu smeckeriile….sunt tari ce sa mai vb…au o grama de sageti….eu va zic asa dupa cate am auzit..ca mie nu imi place sa bag asa.Ei inainte erau mai tari aveu masinii de-alea tari bmw-uri,calibra prin 2003-2004.Dar asta este viatza…pai lui`ghenosu ii zicea Nasu prin oras pentru ca era cel mai tare….Si inca ceva zicea unu pe aici ceva de ferentari ca daca vine o jumate de ferntari a zis ca ii face …asa din vorbe pot sa zic si eu ca vin ca fac,de trimis aici mesaje trimite oricine ce crede dar poate sa fie un pusti de 15-16-17 ani.ok
Sper sa intelegeti si voi ca nu are rost sa ne laudam cu toti smeckerii sau mai stiu eu cine ca degeaba vb de ei….si mai sunt unii daca aude ca ai zis ceva de ei vine peste tine in casa si te omoara.?{
Parca te duce cu gandul la frazele nesfarsite ale lui Sarmango acest flux de gandire :
sefu sefilor seful tuturor in carne si oase care a fost cel mai tare o data si este foarte tare si acum desi este batran in toate cazinourile din buc sunt oamenii lui si multi smecheri foarte tari din buc gen sandu hingheru respetca si asculta de el si foarte multi smecheri din tara ar da bani sa fie neam cu el ar da bani sa stea la masa cu el si sa vorbeasca fatza in fatza cu FANE SPOITORU.restrul sunt clanuri cu cate 1212111212 de frati si fac circ iesind cu sabiile pe strada pe cand aici un simplu nume face ravagii numele de FANE SPOITORU.
De asemeni, cred ca un lingvist ar putea sa isi ia insighturi serioase despre cu va arata limba romana peste 100 de ani. Si asta nu e deloc funny
2. In alta ordine de idei pe Zelist astazi sefu sefilor seful tuturor in carne si oase care este el: King Fluture. Iar logofat, ispravnic, vel-pitar sau cum s-o zice la prim ministru este eCostin Ne stim de mult asa ca ii lasam sa imparta gloria efemera a inaltimilor zelistice. Pe o bere la prima intalnire. Dar voi copii nu incercati sa spamati zelistul ca ce e permis cezarului… Glumesc :))
October 30th, 2008
Povestea Rushdie in Shalimar Clovnul despre clipa in care istoria-viata-curgerea te arunca la gunoi, cand intelegi (in cazul de fata, un ambasador) ca lucrurile s-au schimbat (ca la Bob Dylan) si pur si simplu nu mai esti actual - iti lipsesc categoriile ca sa intelegi, cartile de joc, tipurile de reactii. Si dadea exemplul lui Gorbaciov, dupa puci, care nu intelegea intrebarea “Veti scoate in afara legii Partidul Comunist?”
Zilele astea, cu crizele financiare, cu alte chestii mai mult sau mai putin importante, ma gandesc ca angoasa irelevantei e tipica pentru lumea noastra. Un fel de rich man’s panic in termeni psihologici.
Poate si d-asta tot felul de exhibitionisme, tot felul de oameni care se cramponeaza de cele 15 minute de faima, extensii mai mult sau mai putin aberante de branduri personale, de fapt de branduri in genere, ne e frica ca devenim prea repede irelevanti. D-aia antreprenorii vor sa faca exit repede, corporatistii sa se cocoate la caldurica unui loc care nu le cere prea multe eforturi, fetele de pe hi5 sa se marite repede cu posesori de BMW-uri, oamenii simpli sa castige la loto si sa traiasca din dobanda nefacand nimic.
Sau poate genul asta de angoase au existat dintotdeauna, naiba stie. Poate toti sau majoritatea oamenilor se tem prea mult de viata, nu vor nimic de fapt, doar sa traiasca o viata lunga.
Ma gandesc ca e totusi mai mult decat instinct de conservare (a energiei). Ma gandesc ca acum lucrurile se schimba mult mai des ca acum 100 de ani, ca nu putem stii ce o sa vina maine si de aici temerea de a deveni brusc irelevant.
Si apropo de asta, am exemplul meu cu Kubrik, care voia sa faca un Napoleon. Si citise 500 de carti despre imparat, studiase ce si cum 5 ani. Dar studiorile l-au taiat in cele din urma pentru ca in timp ce el studia sa faca o chestie care sa ramana, timpurile se schimbasera, iar sondajele aratau ca subiectul nu mai era relevant. Daca nici macar Kubrik nu putea face tot ce-l taia capul, atunci ce pretentii putem avea noi?
Cred ca angoasa asta vine si din ecartul mare dintre valoarea intrinseca a unui om (la ce ma pricep) si valoarea perceputa, conjuncturala (sunt sef peste X divizii). Sunt prea multi oameni carora le e frica sa o ia de la capat. Poate si d-asa actori care raman in acelasi rol, cantareti care se mimeaza pe ei de acum 30 de ani. Valoarea intrinseca e din ce in ce mai greu de perceput (nu ai timp sa citesti tot raftul de carti, sa mananci tot raftul de ciocolate), fiind din ce in ce mai putin importanta in raport cu valoarea de marketing. Si atunci poate e normal sa zici: piata decide cate parale fac, deci e mai sigur sa joc cum spune piata decat cum vreau eu.
E mult de spus despre asta, voiam sa zic ceva si de Tulipmania - prima criza financiara a lumii moderne, de modul in care perceptia generala afecteaza valorile (morale sau materiale), dar asta alta data.
In doua cuvinte as spune ca prea multi oameni sunt angoasati sa-si piarda faima data de ceilalti. Si prea putina la pasa sa faca project management, nu marketing, in sensul mai general. Nu are sens sa construiesti ca sa dureze, cand peste o luna piata o sa ceara altceva. Asta e efectul inerent al capitalismului. Chiar mi-ar fi placut ca Weber sa mai traiasca si sa mai scrie o carte despre efectele neeconomisirii in societatiile protestante si dorinta de aici si acum, as opposed to fatalismul colonistilor :))
Disclaimer: Fireste, si eu am angoasa irelevantei, cine nu o are? :))
October 24th, 2008
N-am mai scris de mult pe blogul asta. Candva il consideram o parte importanta a vietii. Credeam ca ajuta la ceva - ca pot sa ma fac mai bine inteles, si ca ma voi regasi aici cand voi citi din urma (peste cinci ani, peste zece, peste mai multi). Acum nu mai sunt asa de sigur. Ma simt diferit de persoana care scria pe aici acum un an si ceva. Altele sunt povestile care ma preocupa acum. Mi-ar placea sa cred ca ma aflu intr-o faza etica. Sau poate doar am alte chestii in minte.
Voiam sa scriu doua chestii doar.
1. Intre timp am gasit fata vietii mele si m-am casatorit. As putea sa povestesc mult, si o voi face candva, sper, despre iubire, despre fricile adevarate pe care le aduce iubirea (nu frica de a fi respins, sau frica de a fi parasit, ci frica de moarte, frica de boala, frica de oboseala si rutina care pot sa strice un lucru atat de frumos). Poate d-asta nu am mai scris asa de mult in ultimul an, de teama de a nu fi pompos, fanfaron, lipsit de substanta. Sunt fericit, sa stiti.
2. Despre lacomie si despre umanitate. Cred ca lacomia este foarte umana si foarte dezumanizanta in acelasi timp. Vorbeam ieri cu niste prieteni despre kibutzuri si despre o limitare asumata a bunurilor materiale de care cineva le poseda. Iar azi ma gandeam la Platon si la limitele numerice ale cetatenilor unei cetati. Cred ca lacomia noastra e exacerbata in societatea asta in care nu mai ne stim unii cu altii. Cred ca viata noastra mecanicista genereaza lacomie si lipsa de morala si lipsa de generozitate. Cred ca e mai usor sa fii bun intr-un sat decat intr-o metropola. Si totusi nu ne putem muta cu totii la sate. Intrebarea e cum putem fi mai buni in mediul in care suntem. Dar si la asta o sa revin.
Voiam sa spun doar ca nu am disparut, si ca inacelasi timp sunt intrucatva diferit.
October 20th, 2008
Am dat drumul la noul Adevarul. In primul rand, felicitari echipei, pentru ca au tras tare in ultima vreme. Si in primul lui Andrei
Oamenii vor vorbi in primul rand de noul layout, dar, dincolo de structura mult mai buna, eu zic ca principalul castig este punerea pe o platforma buna care permite tot felul de extinderi. Daca aveti critici sau observatii, nu va jenati. Fie explicam de ce e asa si nu altfel, fie rezolvam.
September 30th, 2008
L-am lansat zilele trecute. Am zis ca mutam accentul de la top la continut. Ce avem nou, asadar?
- mult mai multe bloguri (peste 12000)
- un top zilnic al celor mai tari posturi din blogosfera (dupa trackbackuri si important trackbackuitorului in top, comentarii etc) - se face automat
- un top zilnic al celor mai comentate articole din presa (vreo 40 de surse) - tot automat (de fapt totul e asa)
- statistica cu starea blogosferei (numar de posturi pe zi, numar de comentarii, numar de bloguri actualizate)
- cuvinte cheie din presa si blogosfera
- un top 10 al blogurilor dupa numarul de comentarii din ultima luna
- un top al celor mai tari posturi (comentarii & trackbackuri) din ultima luna
+ widget de pus pe blog
Cam asa vin lucrurile. Plus arhivele la cele mai comentate posturi si articole.
PS Am vazut o serie de posturi de pe bloguri mai putin linkate (mai jos in top zelist), insa cu zeci si chiar sute de comentarii.
August 8th, 2008
N-am mai apucat sa scriu prea mult pe aici in ultima vreme. Asta nu ar fi o mare problema, totusi. (Desi uneori imi pare rau, gandindu-ma ca peste timp, daca o sa recitesc ce scriam pe aici voi descoperi ca am sarit o perioada atat de frumoasa din viata mea. Dar o sa o am in suflet, asa ca nu o sa fie chiar atat de rau. )
Claus m-a intrebat insa cum a fost la Viena, la Dylan, asa ca ar cam fi cazul sa scriu ceva. Cum spuneam candva, l-am descoperit pe Dylan pe la vreo 17 ani, si de atunci a fost una dintre influentele mele continue. Mi-ar placea sa cred ca m-au influentat, pe langa Dylan, Neruda - cu poezia lui atat de solara, Jung - cu intelepciunea lui de dincolo de ceea ce se vede, cu realitatea adevarata din interiorul nostru, Borges - atat de plin de sensuri pe spatii mici, atat de sarmant si de subtil, Rushdie, poate - cu nebunia lui colorata, Pink Floyd - cu tristetile clare, Popper - de la care am invatat ca daca poti spune in 5 cuvinte in loc sa aberezi 30 de pagini, merita sa incerci, poate Platon. Si cred ca mi-ar fi placut sa fiu influentat mai mult de Bach - nu sunt totusi atat de matematizant-optimist, Rilke - nu sunt insa atat de profund, de diamantin, poate Dostoievski - dar mi se pare prea maniheist, eu cred ca si Liiceanu - ca raul de cele mai multe ori nu e un principiu al intunericului, e doar lenea, mediocritatea, dorinta de a te impune, cu alte cuvinte ceea ce numim raul benign e mult mai prezent si influenteaza am mult decat raul demonic.
In fine, nu voiam sa fac o enumerare insigna, voiam doar sa zic ca Dylan asta a functionat ca un fir rosu prin viata mea. Am avut cate o melodie pentru fiecare ocazie. Acum le am pe Love Minus Zero/No Limit si You belong to me.
Sau cei mai bine 10-15 dolari cheltuiti vreodata de mine au fost dati pe albumul “Modern Times”. Cred ca l-am ascultat de vreo 300 de ori in masina.
Dar sa revenim la concert. Mi-am luat biletele cam in 20 de minute dupa ce am aflat cand/unde va fi. Sincer, nu ma asteptam sa fie un concert magnific, ci mai degraba voiam sa merg la el ca un tribut. Pentru Dylan cel rebel, Dylan cel curajos, Dylan alegea sa sa razboiasca cu fanii lui de fiecare data cand avea chef. Credeam ca nu il va mai duce vocea - asa parea dupa youtube. Si totusi nu a fost asa. Mosul se tine foarte bine, piesele suna super tare, Love Minus Zero a avut un aranjament foarte misto, Nettie Moore avea un background bass/tobe - parca - foarte obsedant, stylul a fost de bluesman meserias, formatia a sunat supertare. Omul inca se reinventeaza si asta e supermisto. Parerea mea e ca o sa mai concerteze inca vreo zece ani, si la maniera in care o face acum - adica vreo 100 de concerte pe an, la aproape 70 de ani.
Am invatat o chestie misto (asa sunt eu didacticist - trebuie sa invat cate o chestie daca e ceva misto): mosul se simte bine cu ce face, si face fix ce are chef si ii place, si tocmai d-asta o face bine. Intr-o lume in care pustii de 25-30 de ani vor semi-retaierment in 5 ani, omul asta lucreaza la acelasi nivel de peste 40 ani. Asta trebuie sa fie viata, cred eu.
Si tot legat de viata, mai am ceva:
Viata si moarte - Klimt. M-am indragostit de tabloul asta la muzeul Leopold. Despre moartea care sta la panda, drepre moartea egoista, despre moarte in purpura, insa moartea nu e decat un insotitor, succesiunea vietilor o fac sa fie irelevanta, caldura dintre sufletele umane e mult mai importanta, viata e cand alegi curgerea umana, cand esti alaturi de cei pe care ii iubesti, cand ai puterea sa iubesti, cand esti o farama de apa intr-un fluviu, si invidivualitatea ta nu te alieneaza ci e o parte a unui mozaic mai presus de tine, cand dimineata te scoli si iti vine sa canti, cand timpul nu se macina in cuante egale.
Intr-un fel cam despre asta e Dylan (toti marii creatori, de fapt): despre pasiune si despre umilinta si despre dragoste si despre curgere.
June 30th, 2008
Ca tot nu am apucat sa ajung ieri la evenimentul organizat de Cristi (scuze), uite care e parerea mea:
New media e asta. Nu articolul (al carui punct central - “Videanu ne-a bagat paine in casa si bani in buzunare prin bordurile si autorizatiile lui emise aiurea” - e impardonabil pentru un ziarist atat de bun cum este Cristian Hostiuc de regula), ci reactiile.
New media in presa e atunci cand cititorul te taxeaza pentru orice punct de vedere nefundamentat. Cand feedbackul il simti in aceasi zi, organizat, argumentat, cand generezi o discutie in care pareriile se polarizeaza (si e nasol cand se polarizeaza impotriva ta). New-media mai e atunci cand tu, ca autor/ziarist, iti citesti comentariile si alegi sa raspunzi (daca ai ce sa clarifici), sau sa nu raspunzi (daca nu e nimic de clarificat, daca nu vrei sa iti ceri scuze, daca consideri ca ai in continuare dreptate).
Si apropo de raspuns la comentarii - cred ca ziarele ar trebui sa le ceara angajatilor lor ca, pe langa scrierea articolului, sa monitorizeze si comentariile si sa vina cu follow-upurile necesare.
June 25th, 2008
Citeam ieri “Amintiri din casa mortiilor” si ma gandeam cat de putin cunostea Dostoievski oroarea. Sau cat de mult s-a schimbat conceptul in doar o suta si ceva de ani. Ce ar fi scris Dostoievski daca ar fi cunoscut Gulagul sau Holocaustul sau Ruwanda sau Hiroshima sau Koreea de Nord sau Cambogia kmerilor rosii sau Yugoslavia sau… ? Asa insa, avem povesti dintr-o vreme in care nu aparusera inca ideologiile fatis criminale, in care cruzimea erau apanajul individului, nu al sistemului. Cum ar fi vazul problema morala a lui Dumnezeu, daca ar fi apucat sa stea pe marginea unei gropi comune, cu schelete descarnate in jur.
Ceea ce numea el “morti” aveau dreptul sa isi gadeasca propria hrana, puteau sa faca mici obiecte pe care apoi sa le vanda in oras, puteau tine sarbatorile, putea sa vorbeasca unii cu altii, primeau de pomana paine si colaci si cozonaci si banuti de la locuitorii orasului in preajma careia se afla inchisoarea. Zurbagii de vii, fata de mortii lui Primo Levi, de exemplu, sau cei ai lui Soljenitsin. Deloc bolgie a infernului, fata de ceea ce ne putem inchipui acum.
Si ma ma intreb: daca un secol si jumate a schimbat intr-atat oroarea maxima incat privim ca fiind aproape bucolice scenele descrise in “Amintiri”, cu ce e mai buna lumea in care traim? Mi-e teama ca asa cum excesul de antibiotice intareste pe termen lung parazitii, bacteriile etc, asa si noi suntem poate prea desensibilizati (de orori, de absurd zilnic, de imagini).
June 23rd, 2008
Domnul Radu Mazare mi-a dat un “add as friend” pe Facebook. Incerc sa imi dau seama cand ne-am cunoscut, daca am baut vreo bere impreuna, daca am stabilit sa facem vreun proiect ceva. Nu imi aduc aminte. Asa ca am dat “ignore”. Nu cred ca asta e inceputul unei prietenii frumoase. N-avem nimic in comun. (Poate altii din online or avea - ca vad ca targheteaza lumea din online/advertising).
May 27th, 2008
De dimineata mi-am adus aminte de o propozitie din Memoriile lui Hadrian, cum ca “orice fericire este o capodopera”. O capodopera o poti trai, dar nu-i poti comunica intensitatea, o capodopera se creaza in timp, se creaza in fiecare zi cu pasiune, cu pofta. Si ma gandeam la zilele alea ale copilariei, vara, cand te furnica in degete sa vina ziua, sa te apuci din nou sa fii, aia era pasiunea care trebuie sa o avem ca sa fim fericiti. Un om e o capodopera, un televizor sau o masina, nu.
May 26th, 2008
Dark Integers - Greg Egan. Continuarea lui Luminous, intr-un fel. Despre matematici, adevar consensual, platonicism.
May 18th, 2008
Asta apropo de emo, ca tot sunt la moda discutiile despre ei. Vorbeam ieri despre faptul ca aproape toate avangardele de la romantici incoace, si nu numai cele culturale, ci si miscarile de mase, modele tinerilor, au fost cam deprimate. In afara de exceptiile notabile care au schimbat lumea. Deprimarea (ca si dragostea nefericita) permit o atitudine “profunda” - ne place de cei deprimati pentru ca ei sunt plini de ganduri, sensibili, umani, doritori de nu-stiu-ce, persecutati de societate, fara-de-cuib, etc.
Faza nasoala e cuvantul “pasiune” nu prea incape in aceasi propozitie cu “deprimare” sau “disperare”. Cuvantul “deprimare” in schimb se povesteste frumos. Si cere foarte putina actiune. Nu iti rupe spatele. Nu necesita rationalizare. Nu creaza prea multe tensiuni - cum am putea sa dam in cineva atat de bolnav si atat de simtitor.
Acum, eu nu predic ranjetul pana la urechi. Nu traim in lumea perfecta, nu avem vieti perfecte, iar daca le-am avea, eu zic ca ar fi cam de plastic. E in natura psihismului uman sa dea gherle, sa isi puna intrebari, sa aiba temeri. Ce spun eu este ca trebuie sa ne traim vietile. Si pasiunea de a trai, de a face, de a fii sunt reteta cea mai buna. Hai sa punem un pic de speranta in jucariile noastre, sa le facem mai frumoase prin privirea noastra.
Si mai ma gandesc la o chestie. Deprimarea vine probabil din asteptarile nerealizate pe care le are cineva. Din egoism. Sfintii nu sunt deprimati. Deprimarea vine din ratacire, dar ratacirea nu e decat abandonarea cautarii.
Later update: am mai adaugat un cuvant la titlu (spoiala) ca sa fie ceva mai clar ce vreau sa zic.
May 16th, 2008
Previous Posts
